zi a fost ziua mea libera. Nu am fumat,nu am baut ,nu mi-am deschis picioarele si nu m-am gandit la ceva anume,doar lucruri efemere…
M-am dat jos din pat de dimineata devreme si mi-am facut o cafea mare uitandu-ma cum ninge si zapada asta le spulbera imaginatia unora. Eram fericita.Gandeam sadic ,poate din cauza ta,din cauza mea,poate din cauza oamenilor din jurul meu.Adesea am impresia ca oamenii care ma iubesc ma ridica in brate ca sa ma protejeze.Apoi imi dau drumul,si realizez ca au facut-o doar ca sa ma ameteasca mai bine.
Ma gandesc ca fetele indragostite se agata de o anumita iubire,ca si cum ar fi singura,unica,si irepetabila. In loc sa treaca prin viata cu forta si temperamentul unei dansatoare de tango argentinian, cu miscari ample, sigure, cu piciorul infipt in podea, cerandu-si drepturile, se mulţumesc cu niste topaieli timide pe poante, cu mare grija sa nu strice, prin vreun pas gresit, schema sentimentala pe care si-au conturat-o in minte.
Dar ele gresesc. Imi aduc aminte ca si eu am gresit,cu mult timp in urma..pe vremea cand credeam ca iubirea e unicachestie care ma contura,ma facea sa fac lucruri prostesti,sa jur iubirea oricui necunoscut de care ma atasam.
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu altfel. Niciodata. Dimpotriva, mi-am dorit din tot sufletul sa fiu la fel ca toate celelalte. Sa ma potrivesc in peisaj, sa dovedesc aceeasi lejeritate in relatii, emotii si scopuri, ca si cum toata viata asta ar fi o ampla repetitie, in care orice ai face ,,nu se pune”, ca la jocul de v-ati ascunselea. O viata de proba, in care nimic nu e definitiv, asa ca poti sa tropai in voie pe coridoare, prin vieti sau relatii, fara sa te gandesti la consecinte.
Privind retrospectiv, mi-as fi dorit totusi ca barbatii pe care nu m-au iubit sa-mi spuna adevarul. Sa-mi spuna motivul. M-ar fi durut mai putin decat minciunile lor banale si as fi inteles, poate, ca sunt prea anosta, prea lipsita de stralucire, prea plictisitoare, prea neasemanatoare cu tipul lor de femeie, prea grasa ori prea slaba sau orice altceva. N-ar fi fost un gand placut, dar as fi stiut exact ce ma doare. Traind in ceata confuziei, am crezut ca sunt toate cele de mai sus. si m-au durut toate, pe rand…
Odata cu trecerea timpului, iubirile pe care le-am trait tind sa se aseze, toate, intr-o ierarhie facuta lucid, cu mintea cea de pe urma: catastrofale, groaznice, acceptabile. Dezastrele de la 18 ani devin, brusc, scenarii rezonabile carora, privind in retrovizor, cu greu reusesti sa le mai gasesti cusurul.
Daca stau bine sa ma gandesc,mereu m-am atasat intr-un fel sau altul de cei de langa mine,ma atasez asa rau incat imi vine sa urlu atunci cand tre’ sa incetez. Oricum,din vina mea .mai mereu,se duce tot.Viata nu e o cursa, e o curva,ci o calatorie care trebuie savurata pas cu pas. Ieri e istorie, maine e mister..azi e ziua in care ma detasez de tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu